Google Website Translator Gadget

joi, 31 octombrie 2013

normal bre !________________________________

Vasilescu, despre „MOTIVUL OCULT” pentru care unii țin banii în casetele de valori ale băncilor

vasilescuAdrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a comentat în ultimul său editorial din „Adevărul” scandalul dispariției unor sume de bani din casetele de valori ale unei sucursale BCR din Pitești. În context, Vasilescu se întreabă de ce-și țin unii banii în casetele de valori, când ar putea foarte bine să deschidă un cont de depozit care să le aducă dobândă, nu să-i oblige la plata unor comisioane. „E un fapt îndeobşte cunoscut că băncile, în suita de servicii făcute publicului, gestionează un sistem de păstrare a valorilor (bani, acte, bijuterii etc.) în casete securizate. Sistemul în cauză nu este însă nici reglementat şi nici supravegheat de Banca Naţională. Băncile îl organizează în regim de servicii comerciale comune. Şi dacă în ceea ce priveşte actele, bijuteriile sau alte valori din aceste categorii nu voi face niciun comentariu, considerând că este firesc să se apeleze la o bancă pentru a fi date în păstrare, iar pentru acest serviciu să fie plătit un comision, în schimb am mai multe comentarii de făcut în legătură cu banii”, scrie Adrian Vasilescu. Acesta apreciază că păstrarea banilor într-o casetă de valori, în schimbul unui comision plătit băncii, „nu e ceva în firea lucrurilor”. „Firesc este – aşa cum se petrec lucrurile în vreo nouă milioane de cazuri – ca banii să fie păstraţi într-un cont de depozit, iar banca să plătească o dobândă. În plus, dacă banii depuşi nu depăşesc o sută de mii de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, depozitul e garantat prin lege şi, orice i s-ar întâmpla băncii, inclusiv intrarea în faliment, deponentul îşi va primi înapoi banii”, notează consilierul guvernatorului BNR. Şi atunci, de ce în unele situaţii este preferată caseta de valori – serviciul fiind contra cost –, în locul contului de depozit, caz în care banca plăteşte şi o dobândă?”, se întreabă Adrian Vasilescu. Un prim posibil răspuns dat acestei întrebări ar fi, spune consilierul, faptul că unii nu vor se renunțe la „obiceiul strămoșesc” de a ține banii „la ciorap”. „Caseta de valori e o variantă ceva mai modernă a obiceiului străvechi. Şi mai sigură pentru că recenta întâmplare de la Piteşti – încă nedesluşită în totalitate – e excepţia care întăreşte regula (…) iar furturile de bani păstraţi în casă sunt frecvente, în timp ce prea puţine incidente sunt legate de casetele de valori din bănci”, scrie consilerul guvernatorului BNR. Adrian Vasilescu invocă însă și „motivul ocult” pentru care unii preferă să țină banii în casetele de valori ale băncilor. „În cele mai multe cazuri, probabil că apelul la caseta de valori nu are ca temei nici obiceiul străvechi şi nici neîncrederea în bănci, motivul fiind ocult. În caseta de la bancă, banii pot fi ascunşi de parchet, de fisc, de copii, de soţie ori de soţ, de amantă ori de amant. În aceste cazuri, plata comisionului nu mai contează, iar oricare alt risc e asumat”, arată Adrian Vasilescu. „Aşadar, nu este exclus ca în cazul de la Piteşti (dacă s-a umblat într-adevăr în casete) să existe şi pagube ce nu vor fi niciodată reclamate”, conchide acesta.
Ștefan Sandu, A.M.PRESS


marți, 29 octombrie 2013

Automobilul care va schimba LUMEA. E de 1000 de ori mai IEFTIN decât unul care merge pe benzină


25 Octombrie, 15:39
7

Lumea este în continuă schimbare, iar resursele finite ale acestei planete dau mari bătăi de cap marilor industrii. Cercetătorii consideră că, potrivit ultimelor calcule, dacă ritmul de creştere al populaţiei îşi va menţine ritmul actual, resursele naturale ale planetei se vor termina mult mai repede decât fusese preconizat iniţial.
Astfel, benzina, motorina - principalele surse de alimentare ale maşinilor se vor scumpi extrem de mult. O companie din SUA, din domeniul energiei şi tehnologiei oferă o soluţie uimitoare.

Laser Power Systems a început dezvoltarea unui autoturism care să se deplaseze folosindu-se de thoriu, pentru a produce electricitate.Charles Stevens, preşedintele acestei companii, a declarat că un singur gram de thoriu poate produce energia furnizată de 28.000 de litri de benzină, iar cu 5 grame s-ar produce mai multă energie decât ar putea fi folosită de maşină pe durata ciclului de viaţă, fără a fi nevoie să mai alimenteze vreodată.

Motorul, care ar funcţiona pe bază de thoriu, ar cântări 200 de kilograme, putând fi astfel instalat pe orice autovehicul. Costurile sunt extrem de ieftine, comparate cu preţurile motorinei şi benzinei, fiind chiar şi de 1000 de ori mai scăzute
- See more at: http://www.obiectiv.info/automobilul-care-va-schimba-lumea-e-de-1000-de-ori-mai-ieftin-decat-unul-care-merge-pe-benzina_22990.html#sthash.n1oIL7FO.dpuf

luni, 28 octombrie 2013

de Cristian ANDREI:






Premierul Victor Ponta a dezvăluit că majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor în 2014, în raport cu rata inflaţiei, nu se va aplica tuturor pensionarilor şi bugetarilor, ci doar celor cu venituri mici. Iniţial, în negocierile cu FMI se precizase că va fi o indexare cu 3,75%. Premierul nu a spus care este plafonul stabilit de Guvern pentru cei care vor beneficia de această indexare.
„Avem un spaţiu de creştere, atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere şi este şi punctul de vedere al ministrului de Finanţe, domnul Chiţoiu, nu mărim toate pensiile şi salariile cu 3 virgulă ceva la sută şi încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medicii rezidenţi, fie că vorbim de profesorii debutanţi”, a afirmat premierul Ponta.
El a justificat această decizie prin faptul că cei care au pensii şi salarii mari nu vor simţi foarte mult indexarea de 3,75%.
„Dacă mergem ţintit pe anumite categorii creşterea va fi mai semnificativă”, a adăugat Victor Ponta.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, pe masa Guvernului va exista o primă formă a proiectului de buget.