Google Website Translator Gadget

vineri, 23 septembrie 2011

"VA TREBUI SĂ REVIZUIM TOT CEEA CE ŞTIAM". Reprezentantul României la CERN explică,  ce înseamnă răsturnarea teoriei lui Einstein

de Corina VÂRLAN
Fizicienii Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), de la Geneva, care au lucrat la experimentul numit Opera, susţin că au descoperit că particulele subatomice elementare numite neutrini s-ar putea mişca cu o viteză mai mare ca cea a luminii, considerată până acum de cercetători ca fiind viteza maximă ce poate fi atinsă.
Fizicienii Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), de la Geneva, care au lucrat la experimentul numit Opera, susţin că au descoperit că particulele subatomice elementare numite neutrini s-ar putea mişca cu o viteză mai mare ca cea a luminii, considerată până acum de cercetători ca fiind viteza maximă ce poate fi atinsă.
Acest rezultat poate schimba în întregime felul în care privim Universul şi poate să infirme teoriile cunoscutului fizician Albert Einstein.
"Înainte ca datele experimentale să poată să se afirme ca teorie, acestea trebuie verificate, pentru că ele contrazic felul în care vedem Universul", a declarat pentru gândul Nicolae Zamfir (Foto), reprezentantul României la CERN şi directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei".
"Sigur cei care au desfăşurat cercetarea au luat toate măsurile de precauţie", spune Zamfir atunci când vine vorba despre acurateţea cercetărilor realizate în cadrul experimentului Opera.

Pentru a se afla un răspuns clar în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de către fizicienii de la CERN şi pentru a vedea dacă, într-adevăr, neutrinii pot călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii, se vor desfăşura noi măsurători. "Se vor ocupa de acest lucru multe persoane pentru că rezultatul ar putea revoluţiona fizica".
"Nimeni nu se aştepta la acest rezultat"
"Este o problemă extrem de importantă care trebuie lămurită. Probabil va mai dura puţin timp, dar lumea trebuie să fie sigură înainte de a spune dacă aceasta este adevărată sau nu", explică Zamfir.
Dacă rezultatele se vor confirma, "teoria relativităţii va trebui revizuită pentru a se putea explica datele experimentale obţinute. Undeva este o problemă mare. Nu ştim ce efecte concrete va avea acest rezultat, pentru că nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Dacă se dovedeşte, sigur că va trebui să revizuim tot ce ştiam", a declarat reprezentantul României la CERN.
Citeşte şi "Teoria lui Einstein ar putea fi răsturnată: s-a descoperit particula care se mişcă cu viteză mai mare decât viteza luminii"



 
Şapte miliarde de oameni şi un satelit care cade azi pe Pământ: cine va fi ,,norocosul"? 

miercuri, 21 septembrie 2011

AMERICA ,AMERICA ,AMERICA________________________By CEZAR"s cousin ...

United States of America
Flag


                         I Premisele crizei                America tocmai isi revenea dupa primul razboi mondial iar economia intra intr-o noua era. Dezvoltarea fara precedent a inovatiilor tehnice si stiintifice din timpul razboiului si imediat dupa, a creat o prapastie intre capacitatea industriei de a genera produse competitive si capacitatea salariatilor de a le cumpara, in timp ce rata de economisire a populatiei cu venituri peste medie era mai mare decat cresterea oportunitatilor de investitii, ceea ce a dus la o crestere fara precedent a preturilor unor active – actiuni si imobiliare in principal. Activitatea economica a explodat in perioada 1920-29, indicele productiei industriale calculat de FED crescand de la 81 de puncte in 1920 la 114 in 1929 (deci o crestere de 41%), in timp ce rata medie anuala de crestere a PIB-ului SUA in aceeasi perioada a fost de 4.6%. Ben Bernanke mentioneaza intr-o carte publicata in 1983 ca intre 1925-1929, industria SUA a produs aproximativ jumatate din totalul productiei industriale a lumii. Insa conform NBER, toata aceasta perioada de crestere economica a fost marcata de trei recesiuni de mai mica amploare: prima recesiune a durat 18 luni, in perioada ianuarie 1920 - iulie 21 si a dus la scaderea PIB cu 2%, a doua a avut loc intre mai 23 si iulie24 iar a treia intre octombrie 26 - noiembrie27, insa fara sa aiba implicatii economice serioase. Tot in aceasta perioada, FED a inceput sa utilizeze politica monetara in scopul atenuarii fluctuatiilor ciclurilor economice iar sfarsitul primei recesiuni mentionate anterior a fost grabit de noua atitudine a FED care, prin imprumuturile pe care le-a acordat in special bancilor, a dus la cresterea investitiilor in economie, cu efect direct in cresterea PIB. In ceea ce priveste bursa, aceasta a crescut spectaculos timp de 8 ani inainte de 1929, indicele Dow Jones crescand cu peste 600% (de la 63.9 puncte in 24 august 1921 la 381.17 puncte in 4 sept. 1929) iar motivele au fost urmatoarele (cf American History 102): 1. Cresterea numarului investitorilor Investitiile la bursa au fost vazute drept o cale usoara de imbogatire (easy money) si se estimeaza ca in orice moment al perioadei 1925-29, cel putin 4 milioane de americani detineau actiuni la bursa. Intrarea permanenta a unor noi investitori concomitent cu iesirea altora, a asigurat un flux continuu de „bani noi” in piata ceea ce a dus la o crestere fara precedent a pretului actiunilor.
CEZAR"s cousin spunea... 
                           2. Cresterea ratei de economisire                The Statue of Liberty was a gift from France to the United States to mark the Centennial of the American Declaration of               Datorita cresterii economice, tot mai multi americani isi permiteau sa faca economii, iar o parte din aceste economii erau investite la bursa 3. Politica banilor ieftini In aceasta perioada, bancile ofereau americanilor posibilitatea contractarii de imprumuturi mult mai usor decat inainte si este foarte probabil ca pe langa masini si case, multi dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani si la bursa 4. Investitiile companiilor au creat supraproductie In 1925, in industrie au devenit vizibile primele semne ale supraproductiei (cresterea stocurilor). Insa, anticipand cresterea cererii, managementul companiilor a decis reinvestirea profitului in noi capacitati de productie, accentuand o problema deja existenta. Au fost angajati noi muncitori care la randul lor au inceput sa cumpere pe datorie produse si servicii, generand astfel o crestere a productiei si implicit o crestere a pretului actiunilor. 5. Lipsa reglementarilor privitoare la activitatea bursiera La momentul respectiv, cadrul legal era unul extrem de permisiv si drept urmare, companiile isi cresteau dupa voie capitalul social prin emiterea de noi actiuni care erau vandute investitorilor. Tranzactionarea „in marja” a explodat, investitorii, convinsi de continuitatea trendului ascendent, cumparau actiuni in marja (platind doar o fractiune din valoare) urmand sa le vanda peste cateva luni la un pret mai mare si sa castige diferenta, ceea ce a dus la crearea unui urias joc piramidal avand in vedere ca majoritatea banilor care erau investiti la bursa de fapt nu existau.
CEZAR"s cousin spunea...
                           6. Psihoza consumului          
License plate introduced on April 1, 2010 for vehicles registered in New York State.
Former License plate design introduced in 2001
          Anii `20 au reprezentat pentru americani o perioada de consum feroce iar drept exemplu, am sa va dau cateva cifre: productia de masini a crescut de la 2M in 1920 la 5.5M in 1929 iar numarul biletelor de cinema vandute a crescut de la 40 la 100 de milioane pe saptamana, cinematografia devenind a zecea industrie ca importanta. Americanii cumparau orice, de la masini, aparate de radio si aspiratoare, la bilete de cinema si excursii in Europa, deci nu este de mirare ca actiunile companiilor de orice fel au crescut la bursa intr-un mod complet necontrolat. Optimismul in ceea ce priveste evolutia economiei era atat de mare incat, la alegerea sa in 1928, presedintele Hoover a declarat ca „America se afla astazi mai aproape de triumful bogatiei asupra saraciei decat a fost in toata istoria sa” iar la inceputul anului 1929, John Jacob Raskob, CEO General Motors, a scris un articol numit „Toata lumea trebuie sa se imbogateasca” in care a sugerat ca orice american poate deveni bogat daca va investi saptamanal la bursa $15, desi la momentul respectiv venitul unui muncitor nu depasea $17-$22/saptamana.                                                                                                                II Cifre si fapte           In luna octombrie a anului 1929, istoria a considerat ca a venit momentul ca America sa plateasca pentru toate excesele facute in ultimii 10 ani. Bursa s-a prabusit cu 40% si doua au fost zilele care au ramas in memoria investitorilor: 24.10 - black Thursday - joia neagra, ziua in care trendul bursier s-a transformat din bullish (crescator) in bearish (de scadere) si, in special, 29.10 - black Tuesday – martea neagra, cea mai devastatoare zi din toata istoria bursiera a SUA, zi in care s-a anulat toata cresterea bursei din ultimul an. Doar in perioada 29 oct-13 nov, de pe bursa s-au evaporat 30 de miliarde de dolari, suma comparabila cu totalul cheltuielilor SUA in primul razboi mondial. In trei ani, indicele Dow Jones a pierdut 89% din valoare, scazand de la 381.17 puncte in 03.09.1929 la 41 de puncte in 05.07.1932 si ii vor trebui 26 de ani pentru a isi depasi din nou maximul atins inaintea crizei. Oficial, criza economica a durat din august 1929 pana in martie 1933, iar evolutia PIB-ului SUA a fost urmatoarea: 1929 - $87 miliarde; 1930 – $75 (-13%); 1931 – $59 (-21%); 1932 – $42 (-29%); 1933 - $40 (-5%). Pentru a vedea si influenta acestei crize asupra celorlalte economii dezvoltate, va prezint tabelul de mai jos in care se vede evolutia indicelui productiei industriale aferent fiecarei tari in perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper (100). 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 Britain 95 94 100 94 86 89 95 105 114 Canada 85 94 100 91 78 68 69 82 90 France 84 94 100 99 85 74 83 79 77 Germany 95 100 100 86 72 59 68 83 96 Italy 87 99 100 93 84 77 83 85 99 Sweden 85 88 100 102 97 89 93 111 125 U.S. 85 90 100 83 69 55 63 69 79 Sursa: Industrial Statistics, 1900-57 (Paris, OEEC, 1958), Tabelul 2
CEZAR"s cousin spunea...
Ca urmare a scaderii activitatii industriale, in 1933 aproximativ 25% (15 milioane) dintre americanii apti de munca erau someri iar venitul mediu al celor care aveau totusi de lucru a scazut cu 43%. In ceea ce priveste sectorul bancar, daca in anii premergatori crizei apareau banci noi intr-un ritm de 4-5 pe zi, in timpul crizei au falimentat in medie doua pe zi. Criza din sectorul bancar a avut trei faze: 1. octombrie-decembrie 1930, moment in care pentru prima data, unele banci au inceput sa dea semne de slabiciune iar lipsa oricarei garantari a depozitelor a facut ca panica sa se raspandeasca rapid. Daca inainte de crearea FED in 1913, bancile private aveau posibilitatea de a lupta impotriva unei recesiuni economice prin imprumuturi acordate prin intermediul unor case de clearing si/sau suspendarea temporara a dreptului de a lichida un depozit, dupa crearea FED, luarea unor astfel de masuri a devenit responsabilitatea acesteia dar in 1930, Rezervele Federale fie nu au dorit, fie nu au putut sa opreasca raspandirea acestei crize in sistemul bancar. 2. iunie-decembrie 1931. Aceasta faza a fost prefatata de falimentul celei mai mari banci austriece, Kredit-anstalt (mai 1931), moment care a adus panica si in sistemul bancar european. In anul respectiv in SUA, indicele preturilor a scazut cu 9.4% (deci deflatie), indicele productiei industriale s-a prabusit cu 15%, masa monetara M1 s-a redus cu 5.7% iar rata dobanzii a ramas stabila la 11.3%. 3. decembrie 1932 – martie 1933. Aceasta a treia faza a reprezentat apogeul Marii Crize. Comparativ cu 1929, datele macroeconomice aratau astfel: rata somajului a crescut de la 3% la 25%, bursa a pierdut 80% din capitalizare, indicele productiei industriale a scazut cu 52%, masa monetara s-a contractat cu 33%, indicele preturilor a scazut cu 33% iar o treime dintre banci ori au dat faliment, ori au fost preluate.
CEZAR"s cousin spunea...
                               III Renasterea Sfarsitul crizei a coincis cu instalarea la putere a presedintelui F.D. Roosevelt, care a venit la Casa Alba cu un plan ce a ramas in istorie: The New Deal. Printre masurile luate de noul guvern se regasesc: (i) infiintarea Reconstruction Finance Corporation, o entitate prin intermediul careia au fost furnizate lichiditati sistemului financiar; (ii) adoptarea Securities Exchange Act prin care s-au reglementat tranzactiile in marja si s-a stabilit cadrul legal in ceea ce priveste imprumuturile pe care bancile le pot acorda pentru astfel de tranzactii; (iii) bancile de investitii s-au separat de cele comerciale prin Glass-Steagal Act. Pentru combaterea somajului, noul guvern a infiintat „Civilian Conservation Corps”, o organizatie care angaja tineri intre 18 si 25 de ani pentru munca in folosul comunitatii (plantare de copaci, ecologie, etc), tineri care erau platiti cu $30 pe luna. Se estimeaza ca aproximativ doua milioane de americani au fost inrolati in acest program. In ceea ce priveste agricultura, Congresul a aprobat legea numita Agricultural Adjustment Act, prin care statul acorda fermierilor o compensatie baneasca pentru ca acestia sa renunte la cultivatea unei parti a pamantului (avand in vedere scaderea preturilor din perioada anterioara, scadere care a dus la falimentul agriculturii, acum statul incerca sa creasca pretul alimentelor prin reducerea productiei). Intre 1932-35, venitul fermierilor americani a urcat cu 50% iar pana in 1940, se estimeaza ca aproximativ 6 milioane de fermieri au primit un astfel de ajutor. Industria a beneficiat de aparitia in 1933 a „the National Industrial Recovery Act (NIRA)” prin care guvernul a stabilit noi reguli de business si a incurajat crearea a noi locuri de munca insa, NIRA a fost declarat neconstitutional in 1935 datorita faptului ca incuraja formarea cartelurilor si favoriza companiile mari. Toate aceste masuri (si multe altele), au dus la o crestere foarte rapida a economiei in anii care au urmat insa in 1935, productia industriala inca era cu 25% mai mica decat in 1929, in timp ce somajul scazuse de la 25% la 17%. Doar in 1940 se poate spune ca economia SUA si-a revenit complet dupa aceasta criza.
CEZAR"s cousin spunea...
                                      IV Concluzii Putem compara efectele crizei economice actuale cu cele generate de criza din 1929-33? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi impartit in doua: - da, pentru ca si aceasta criza a fost cauzata de specularea in exces a unor active financiare, in special actiuni si imobiliare (sa nu uitam, creditele subprime au declansat aceasta criza economica), active al caror pret a crescut complet necontrolat in ultimii 10 ani iar acum, cand pretul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim ca bogatia mondiala s-a redus cu 30.000 de miliarde de dolari. In plus, este evident faptul ca guvernele si diferitele institutii de reglementare nu au tinut pasul cu vremurile iar cadrul legislativ existent in unele domenii este complet depasit. - nu, pentru ca acum exista mai multa bogatie, situatia economiei mondiale este incomparabil mai buna decat a fost in urma cu 80 de ani iar guvernele au fonduri pentru a lupta impotriva acestei crize. Cei mai pesimisti analisti indica pentru 2009, an considerat ca reprezentand apogeul crizei, o scadere a PIB-ului SUA de 3-4% in timp ce rata somajului nu va trece de 8-9%. Comparati aceste cifre cu cele de acum 80 de ani si veti vedea de ce situatiile nu se compara daca discutam in procente. In cifre absolute insa, pierderile de acum sunt mult mai mari avand in vedere ca in perioada 1929-33, o scadere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de dolari in timp ce acum, o scadere de doar 40% a DJIA a dus la pierderi de mii de miliarde. Nu stiu nici cand si nici cum se va termina aceasta criza, insa sunt convins ca in perioada urmatoare, in SUA se vor pune bazele unui nou „New Deal” prin care vor fi reglementate tranzactiile la bursa, piata bancara si modul in care se evalueaza valoarea activelor depuse drept garantii pentru credite. - La 80 de ani de la cea mai mare criza financiara din istorie, businessul mondial are nevoie de noi legi si reguli pentru a functiona. Capitalismul in forma actuala si-a demonstrat limitele iar pentru a continua sa produca bogatie, fundamentele acestuia trebuie ajustate. Vor invata guvernele si investitorii ceva din actuala criza mondiala? Doar timpul ne-o va arata.                                                                                  

marți, 20 septembrie 2011

Roubini a avut dreptate: Revoluția mondială se extinde

Nu demult profetul crizei publicase un comentariu care s-a propagat cu repeziciune în media din întreaga lume: Revoluția mondială se va extinde. Declarația era făcută când erau încă revoltele din Marea Britanie, dar și cele din Germania. Ne place sau nu să credem, Roubini a avut din nou dreptate: Acum se pregătește de revoluții cea mai mare economie din lume.
Cel puțin, acestea sunt temerile primarului din New York, Michael Bloomberg, care a declarat că rata mare a șomajului a ajuns la un nivel la care tinerii ar putea ieși în stradă din cauza faptului că nu își pot găsi de lucru.

"Avem foarte mulți tineri care termină școli universitare și nu reușesc să-și găsească un loc de muncă", a declarat Bloomberg.
Nici nu a terminat declarațiile că deja au început revoltele. Ce e drept, nu la nivelul la care au fost cele din Londra sau la cel din Grecia.
Advertisement

Mai multe sute de manifestanţi s-au adunat în apropiere de celebra Wall Street din New York cu intenţia de a ocupa celebra stradă simbol al marii finanţe mondiale, pentru a protesta împotriva lăcomiei, corupţiei şi reducerilor din cheltuielile sociale americane, conform unor informații AFP.

Manifestanţii, în mare parte tineri, doreau să ocupe strada pe care se află Bursa din New York, exprimându-şi nemulţumirea şi dispreţul faţă de un sistem financiar conceput doar pentru a-i favoriza pe cei bogaţi şi puternici.

Poliţia newyorkeză a blocat însă toate căile de acces spre Wall Street unde se află sediile celor mai mari bănci americane.



'Singurul lucru pe care-l avem în comun este că noi suntem cei 99% din populaţie care nu mai tolerează lăcomia şi corupţia celor 1% rămaşi', conform unui îndemn publicat pe un site de internet denumit 'Ocupaţi Wall Street!'.

Protestatarii solicită o economie în serviciul oamenilor, reglementarea pieţelor financiare şi limitarea influenţei acestora asupra vieţii politice, pe lângă crearea unui sector bancar public şi o împărţire echitabilă şi dreaptă a bogăţiei.

La iniţiativa manifestanţilor de la New York au răspuns şi grupuri de protestatari din San Francisco, Los Angeles, Seattle, Toronto, Atena, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Lisabona, Milano, Tel-Aviv, Viena sau Madrid.

La Madrid, manifestanţii susţin că organizează în faţa Bursei 'un for social de învăţare şi revendicări', în care sunt ascultate cinci discursuri, ale unor profesori şi experţi care critică actualul sistem financiar. 'Indignaţii' au afişat pancarte pe care scria 'FMI, lasă-ne să trăim', 'Dictatura pieţelor', ori 'Nu plătim noi criza' şi 'Nu, nu ne reprezintă', sau 'Bursa sau viaţa', 'Suntem oameni, nu indici bursieri'.


Roubini: Capitalismul se află într-un punct de criză

Capitalismul se află într-un punct de criză, spune Nouriel Roubini, profetul crizei care a început să facă aprecieri dincolo de estimările macroeconomice cu care ne-a obișnuit.

Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britaenie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță.

Violențele de la Londra și Europa care se prăbuşeşte

Revoltele care au avut loc la Londra în perioada 6-10 august au afectat 22 din cele 32 de consilii locale londoneze, conform unor Scotland Yard, într-un prim bilanţ numeric al celor mai grave violenţe din Marea Britanie din ultimii 30 de ani.
Potrivit poliţiei londoneze, 1.838 de persoane au fost arestate în perioada menţionată, dintre care 396 minori.

Violenţele, care au început în nordul Londrei, s-au extins ulterior în mai multe oraşe britanice, între care Birmingham, Manchester şi Liverpool.

La Londra, Scotland Yard a înregistrat 3.297 de delicte în perioada 6-9 august, noaptea de 9 spre 10 august fiind una calmă în capitala londoneză, spre deosebire de alte oraşe din Marea Britanie. De asemenea, s-au înregistrat 162 de incendii provocate.

Violenţele şi incendierile au stârnit mare indignare în Marea Britanie şi au determinat o reacţie fermă din partea autorităţilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane reţinute în timpul violenţelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore.