REGELE MIHAI I - TRĂDĂTOR AL ROMÂNIEI
Mihai Vladimir Rosulescu ...
Poporului
roman i-au fost ascunse adevăruri esențiale ale actului politico-militar de la
23 august 1944. adevăruri nefaste pentru România. Când efectele actului de
trădare a țării și armatei sale s-au resimțit, nici una dintre forțele
implicate nu a avut interesul să-și dezvăluie contribuția rușinoasă. Sovieticii
nu doreau să dezvăluie că ruperea frontului spre România a avut la bază o
trădare care leza glorioasa armată sovietică și contribuia la victoria ei
finală. De partea română, comuniștii nu au dorit nici ei să facă publică
participarea mârșavă la subminarea rezistenței armatei și predarea teritoriului
țării inamicului dornic de răzbunare. Cu
atât mai mult, Casa regală, respectiv regele Mihai I-ul a căutat să ascundă
poporului participarea sa la trădare și la suferințele a sute de mii de
militari și a milioane de români, apoi a întregii țări. Toți - sovieticii,
comuniștii români aserviți inamicului și regele – au trecut imediat la
falsificarea adevărului istoric privind actul de trădare plănuit în comun.
Pentru posteritate toți au mințit, împinși de motive diverse. Rușii au vrut să
păstreze aureola de eliberatori victorioși. Comuniștii și regele roman au vrut
să mușamalizeze vinovăția trădării lor, nimicnicia alianței lor. In istoria
creată în deceniile următoare s-a trecut cu vederea, în mod deliberat, situatia
militară a României în primăvara și în vara anului 1944 și. mai ales, nu s-a
spus nimic poporului român despre marea tradare de pe frontal de la Iasi, din
20 august 1944, trădare pusă la cale cu implicarea comandantului Armatei a 4-a
române, generalul de Corp de Armată, Mihai Racoviță și savârșită în strânsă
legatură cu Casa Regală si cu Partidul Comunist. Au fost prezentată în mod
denaturat situatia militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum si
tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm,
tratative inițiate încă de la sfârsitul anului 1943, ca și despre rezultatele
acestora. Nu s-a suflat o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de
sabotare a acestor tratative și nu s-a spus pâna acum nimic despre conspirația
Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a apropiaților
săi.
Trădătorul
comunist, Emil Bodnaras, a uneltit, la Palat, deschiderea frontului românesc prin
așa-numita "Poarta Iasiului"
Sfârșitul
anului 1942 a adus schimbari importante în situatia de pe front. Inițiativa
strategică a Germaniei s-a subrejit pe mai multe fronturi. Intre 23 octombrie
si 3 noiembrie 1942, a fost înfrântă armata germană din nordul Africii, în
batalia de la El Alemain, iar foarte curând, între 12 și 18 ianuarie 1943,
armatele sovietice au strapuns blocada Leningradului. Armatele germano-române de
la Stalingrad au capitulat la 2 februarie 1943. Înfrângerile acestea i-au dat
certitudine Maresalului Antonescu că Germania
era pe cale să piardă razboiul. Inca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea
spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie
senzatională: "Germania
a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al
nostru". Demersurile facute ulterior de Antonescu, pentru încheierea
unui armistițiu cu sovieticii, au avut darul să confirme această îngrijorare și
preocupare.
Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond
Incă
din februarie 1943, Maresalul Antonescu i-a propus lui Mussolini iesirea comună
din razboi, iar în septembrie 1943 au început negocieri secrete pentru
încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii. Au mai avut loc în octombrie,
acelasi an, la Lisabona, încercari de armistițiu cu englezii. A fost abordat în
acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete
aliate la Cairo,
s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu
alti doi ofițeri, pentru a lucra ca intermediari între aliați si București.
Acesta a fost prins la parașutare și instalat, în Bucuresti, într-un apartament
al Jandarmeriei, la ultimul etaj.
Ca
urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu
Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo,
sub numele de BOND, cu un pașaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemților de catre
englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axă. Churchill miza pe faptul
ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare
anglo-americană în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. Acest plan a
întâmpinat opoziția presedintelui american Roosevelt.
Pentru
limitarea duratei războiului și limitarea înaintării și pretențiilor sovietice au
contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944,
adresate țărilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri
prezentate și în negocierile de armistițiu de la Cairo, din martie 1944,
respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât și de opozitia Maniu-Brătianu,
fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o
politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea
Imperiului Britanic. O problemă ridicată de catre partea română, la negocierile
de la Cairo și respinsă de catre anglo-americani, a constituit-o problema
Transilvaniei de Nord, rapită de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena.
Anglo-americanii au declarat că aceasta problemă va face obiectul negocierilor
la Conferința de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu
avea nici o garanție că anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a
respins propunerea. După primul răzoi mondial, România trebuise să-și obțină cu
arma în mână teritoriile promise de aliații apuseni la atragerea sa în luptă.
Deci avea o tristă experiență în raport cu promisiunile marilor puteri.
Rușii
își urmăreau, si ei, cu destulă abilitate interesele. Incă din octombrie 1943,
la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la
Teheran a șefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de
externe al URSS, a afirmat ca "singurul om ce poate face o atare schimbare
de front în România este Maresalul Antonescu". Pe la mijlocul lunii
septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunoștința lui Dulles ca "participarea României la razboi nu mai
e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai
grave represalii. Asta nu e cu putință decât în cazul unei debarcari
aliate". Cu acest prilej, el a insistat asupra inoportunitatii
schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari
cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. "Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve
pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemții ar lua totul pentru nevoile
lor, iar la guvern ar așeza slugi politice, probabil chiar pe foștii legionari,
care ar suprima pe toti antoniștii si pe toți rezistenții, adica toata elita
româneasca". Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de
aur si de cereale nu au fost luate de catre nemți, ci de ruși, iar milionul de
ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti -
Bodnaras, Dămăceanu, Aldea, Racoviță - a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre
ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar "Poarta Iasiului" a fost
deschisă, fară lupte, trupelor sovietice. Va urma ...!!
